CHIKARA este un erbicid sulfonilureic, cu acţiune sistemică cu un larg spectru de activitate. Substanţa activă se absoarbe rapid în plante prin frunze şi rădăcini, este apoi translocată bazi şi acropetal la zonele meristematice. Împiedică diviziunea celulară şi inhibă rapid dezvoltarea buruienilor. Primele simptome se pot vedea la buruieni după 3-4 zile, iar moartea acestora are loc după 20-25 zile.
Ca mod de acţiune în pre-emergenţă după aplicare flazasulfuronul se fixează în stratul superficial al solului, el neavând efect asupra germinaţiei buruienilor. În timpul răsăririi flazasulfuronul prezent în stratul superficial al solului opreşte dezvoltarea plantelor, buruienile apărute se dezvoltă normal până la a doua sau a treia frunză.
În final se produce etiolarea şi necrozarea plantelor. La aplicarea post-emergentă simptomele stopării creşterii apar iniţial prin îngălbenirea şi înroşirea frunzelor. Acestea se pot manifesta 1-4 săptămâni. Plantele îşi pierd vigoarea, intra în colaps şi în final mor.
Combate buruieni graminee şi dicotiledonate anuale şi perene, cum ar fi: Amaranthus, Capsella, Chenopodium, Geranium, Euphorbia, Lamium, Matricaria, Portulaca, Raphanus, Polygonum, Senecio, Digitaria, Echinochloa, Setaria, Bromus, Taraxacum şi altele
• Singurul erbicid cu efect rezidual de lungă durată în culturile perene
• Eficacitate de durată dovedită
• Spectru larg de combatere
CHIKARA se aplică la viţa de vie post-emergent primăvara la apariţia în masă a buruienilor şi la stadiul de 2-4 frunze a buruienilor cu frunză lată. Dacă buruienile perene sunt dominante în cultură este recomandat a se aplica în amestec cu glifosat (0.2 kg/ha Chikara + glifosat 3 l/ha).
La aplicarea sub rândul de viţă de vie, de o parte şi alta la 50-70 cm., doza efectiv aplicată care revine pe un hectar de vie este mai mică ajungând la 50-70 g/ha de vie (ATENŢIE la pregătirea soluţiei se va respecta concentraţia dată de 200 g la 150-200 l soluţie la ha acoperind cu ea un ha de bandă).
Are o perioadă lungă de acţiune de 3-6 luni
| Tip produs | Erbicide |
| Producator | Belchim Crop Production |
| Substanta activa | Flazasulfuron |
| Ambalaj | 200 gr. |
| Perioada de aplicare | Postemergent |
| Cultura | Vita de vie Terasamente de cale ferata |
| Buruieni combatute | Meisor Mohor Obsiga Raigras Stir Traista ciobanului Spanac salbatic Rocoina Morcov salbatic Trepadatoare Papadie |
| Actiune produs | Sistemica Reziduala |
Nu sunt recenzii la acest produs.
Trebuie sa fii autentificat pentru a putea lasa un comentariu legat de acest produs!
Merpan este un fungicid de contact ce contine 8...
100,00 Lei 141,70 Lei
Erbicid NIKOSAR, se aplică foliar și este desti...
95,00 Lei 112,00 Lei
Fungicid sistemic pentru combaterea bolilor de ...
370,00 Lei 505,00 Lei
Warrant 200 SL este un insecticid care actionea...
90,00 Lei 109,00 Lei
Insecticid eficient ce combate paduchele lanos,...
450,00 Lei 687,00 Lei
Erbicid pe bază de pendimetalin cu spectru larg...
115,00 Lei 149,85 Lei